Am stat de vorbă cu compozitoarea, pianista și clavecinista Ana Giurgiu-Bodue despre recitalul pe care îl va susține în cadrul festivalului, pe data de 29 august la cinema Elvire Popesco.
– Ana, spune-ne mai multe despre filmul ce constituie tema cineconcertului tau :
Shoulder Arms este o comedie pe tema războiului, realizată de Charlie Chaplin în 1918 (film mult, alb-negru). Anul acesta se împlinesc așadar 100 de ani de la crearea acestui film care s-a bucurat de un mare succes, în pofida traumei provocate în conștiința colectivă de războiul mondial recent încheiat.
În 1918, Chaplin era deja un maestru incontestabil al cinema-ului mut. Ca realizator și ca actor, a valorificat în mod magistral resursele specifice pantomime.
Shoulder Arms pune în scenă secvențe inspirate din primul război mondial, într-un registru comic parodic care atinge pe alocuri absurdul și suprarealismul.
Filmul cuprinde doua părți: prima – o caricatură a vieții de soldat în tranșee; a doua – în care personajul lui Chaplin devine erou și-l capturează pe comandantul suprem al armatei germane. Finalul ne rezervă o surpriză…
Cum era muzica inițială pentru film?
Muzica originală a fost compusă pentru orchestră, cu anumite contraste de dinamică și ritm, în concordanță cu acțiunea. Limbajul, tonal, ilustrează fidel trama și potențează burlescul.
Și cum poate etosul filmului adus în contemporaneitate? ce soluții muzicale ai ales?
E o provocare foarte interesantă de a recompune azi muzica pentru această peliculă intrată în istoria cinematografiei.
În actuala variantă muzicala, pianul este exclusiv acompaniatorul imaginii.
Voi utiliza câteva secvențe în stil ragtime pentru a aminti originile acestui tip de artă (cine-concert), însă într-o formulă mai actuală a limbajului muzical. Reflectând schimbări rapide și imprevizibile de situație ale filmului, muzica constituie pandantul sonor al imaginii, fără a deveni redundantă.
Totodată, voi folosi un limbaj tonal care amintește de muzica originală, dar și unele libertăți stilistice contrapunctând sugestiile suprarealiste ale filmului.