Alexandru Tomescu, vioara I
Şerban Mereuţă, vioara a II-a
Bogdan Bişoc, violă
Filip Papa, violoncel
Un ansamblu cu experienţă artistică de peste două decenii și jumătate, cu prestigiul internaţional dobândit prin mii de ore de repetiţii, prin înregistrări, concerte memorabile şi mai ales prin cele mai importante premii internaţionale pentru cvartet – Marele Premiu pentru interpretare, Premiul Presei și Premiul Discului, la ediția din 1997 a Concursului de la Evian (Franța).
Ad libitum este de multă vreme un „bun cultural” al Iașului, iubit și așteptat de pasionații de muzică.
Cvartetul de coarde Ad libitum a fost fondat în anul 1988, la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi. Membrii fondatori: Adrian Berescu (vioara I), Şerban Mereuţă (vioara II), Bogdan Bişoc (violă), Filip Papa (violoncel).
După ce a beneficiat de îndrumarea profesorului Bujor Prelipcean, iar mai apoi din partea unor cvartete de renume precum Fine Arts, Juilliard sau Amadeus, Cvartetul Ad libitum a câştigat în 1997 Marele Premiu, Premiul Presei şi Premiul mecenatului muzical la Concursul de la Evian, considerat cea mai importantă competiţie de gen din lume. Au urmat şi alte succese notabile, între care trebuie amintit Premiul I la Concursul Max Reger din Germania.
Ad libitum întreprinde turnee în Europa fiind invitat de prestigioase festivaluri cm ar fi: Printemps des Arts (Monte Carlo), Orlando Festival (Olanda), Luberon (Franta), Bensheim (Germania), Gstaad (Elvetia), Maribor (Slovenia), Delft Festival (Olanda), etc. De asemenea a concertat în celebre săli de concert ca: Musée D’Orsay şi Cortot (Paris),Diligentia (Haga), De Doelen (Rotterdam), Konzerthaus (Berlin), Concertgebouw (Amsterdam), Kaisersaal(Frankfurt), Beethoven Haus (Bonn), Temppeliaukion (Helsinki), Ateneul Român (București), Filarmonica Moldova(Iaşi), etc.
Cvartetul Ad libitum a realizat înregistrări radio şi TV la: TVR Iaşi, TV România, Radio France, Hesischen Rundfunk, Sudwest-Rundfunk, TV VARA-Amsterdam.
Începând din aprilie 2008, Ad Libitum este numit cvartet de stat al Filarmonicii Moldova din Iași, drept recunoaștere a activității desfășurate pe mari scene ale lumii.
Din septembrie 2011, Alexandru Tomescu devine prim-violonist al cvartetului de coarde Ad Libitum.